COORDONATORI ACTIVITATI AUTISM

Viziunea noastră?

Lumea în care trăim poate fi mai bună daca ne implicăm cu simţ de raspundere si comunicăm, în sprijinul celor aflaţi în suferinţă. Orice gest de generozitate, fie moral sau material poate face diferenţa între suferinţa de ieri şi speranţa de maine. Copiii sunt viitorul, oicare ar fi acesta, cu afectiuni, cu trauma sau cu nevoi special, noi, adultii suntem cei care putem sa ii intelegem in lupta lor pentru supravietuire intr-o lume aspra, dar plina de resurse benefice lor. Hai sa fim prieteni pentru o lume mai buna!

De cate ori v-ati gasit in ipostaze limita in care copilul tipa, arunca cu obiecte, musca sau zgarie?

De cate ori ati simtit ca sunteti depasiti de o criza a copilului si nu mai stiati ce sa faceti sa scapati mai repede din ochiul public?
Am fost si noi in situatii asemanatoare si nu a fost usor.  Cum reactionam? Cum controlam? Cum ajutam? Cum depasesc si preintampin astfel de momente?

Am participat la doua conferinte internationale ABA, am urmat cursuri, am vorbit cu specialisti, suntem curiosi si deschisi sa aflam cat mai multe si sa aplicam numeroase tehnici, sa ne concentram atentia si energia in directia pozitiva, benefica tuturor partilor.

Vrem sa dam raspunsuri, sa consiliem parinti si copii. Un plan bine stabilit si adaptat nevoilor fiecarui copil este cel mai bun instrument de a trai cu autismul. Da, traim cu el si il acceptam pentru ca altfel nu putem razbi.

Propunem solutii practice, exemple deja aplicate la copiii cu spectru autist si propunem activitati diversificate cum ar fi: invatarea limbii engleze, hipoterapia sau terapia cu cai, karate, consiliere parinti, terapia ABA, ludoterapie, excursii si vizite la domiciliu, meloterapie, nutritie, art terapie, terapia cu animale.

Organizam grupuri de socializare pentru copii. Realizam campanii locale de sensibilizare si constientizare asupra problematicii autismului. De asemenea integrarea sociala, scolara si familiala a copiilor care reprezinta publicul tinta al activitatilor ce vor fi desfasurate de catre asociatie.

In tot acest demers este important sa schimbam mentalitatea si atitudinea sociala fata de persoanele cu autism si nu numai. 
Va vom tine la curent si vom posta articole legate de terapii, nouatati in lumea cercetarii despre autism, stiri despre conferinte internationale si cursuri.

COORDONATORI ACTIVITATI AUTISM

COORDONATORI ACTIVITATI AUTISM

AITCA - LET’S BE FRIENDS  are pagină facebook, pe care postăm, jocuri, articole, imagini cu acţiunile noastre.

Ne puteţi scrie pe email aitca.iulia@gmail.com ; aitca.silvia@gmail.com

Sau ne puteţi suna sau scrie pe Whatsapp la numerele de telefon

IULIA JIANU     0723.516.740 - SILVIA LEMMONS      0740.406.488

Dacă aveţi o întrebare legată de terapie, de diagnostic, de probleme de adaptare, de anxietate la şcoală, de nutritiţie atunci noi întrebăm specialistul si găsim cea mai bună soluţie.

Recomandăm jocuri si jucării care pot fi un mijloc de facilitare a achiziţiilor unor deprinderi de bază. De la puzzle pâna la cuburi sau obiecte de stimulare  motrică şi senzorială. Informaţiile noastre sunt culese de la specialişti (din Constanţa şi Bucureşti) şi din publicaţii de specialitate (AUTISM PARENTING) sau cărţi care au tratat acest subiect ( Cu autismul la psiholog, autor Liviu Predescu; Carapacea protectoare, Funcţionarea autistă la copii si adulţi, autor Frances Tustin si Mâini cuminţi, copilul meu autist, autor Ana Dragu).

Vrem să înţelegem ce este Autismul şi cate forme din spectru sunt sau vor exista, nu dorim o cuantificare a cazurilor dar mai degrabă exemple de bune practici în abordarea acestui fenomen.

COORDONATORI ACTIVITATI AUTISM

CONTACTAŢI-NE ! 
VĂ ASCULTĂM! 
VĂ CONSILIEM!

Povestea dumneavoastră contează! Dacă aţi trecut prin experienţe asemănatoare şi vreţi să ajutaţi atunci ne scrieţi şi postăm povestea, o facem cunoscută pentru a schimba atitudinea celor din jur şi pentru a găsi soluţii.
Conştientizarea unei situaţii reale, unor nevoi speciale, este un pas până la integrarea copiilor, viitori adulţi de altfel,  în grupurile sociale din comunitate. 

Discutăm, acţionăm şi prioritizăm. Totul are un început şi orice cercetare sau discuţii ample despre subiectul autism ajută la conştientizarea fenomenului, adaptare şi implementare programe. Trebuie să înţelegem că pe lângă terapia ABA mai sunt şi alte metode de integrare şi învăţare. 

Există soluţii şi suntem foarte norocoşi, păriniţi şi copii să ne avem unii pe ceilalţi în acest roller coaster.